Tehnica Schultz

Această metodă este autohipnoză asociată unei concentrări care în final duce la o deconectare generală a organismului. Cel în cauză convertește imagini vizuale și auditive, în fenomene de deconectare și decontractare a organismului. La finalul autosugestiilor, trebuie să vizualizezi o singură imagine, odihnitoare. Câmpul vizual și auditiv se reduc treptat și, odată cu ele, și câmpul percepțiilor și implicit al conștiinței, astfel încât toate gândurile, se estompează și dispar. Formulele intenționale, inductive, sunt practic infinite. Tehnica lui Schultz este simplă, însă necesită răbdare și perseverență. Graba de a obține rezultate, duce la eșec. Contează enorm gradul de antrenament în numele însușirii. Primele roade apar mai devreme sau mai tarziu. Oricum ar fi, trebuie încercat.

Poziția

Într-o cameră cât se poate de izolată fonic și slab luminată. Îmbrăcat sumar , întins pe pat sau pe covor, cât mai destins.

Tehnica

  1. Te retragi într-o încăpere liniștită, nu foarte luminată, echipat comod.
  2. Culcat pe spate, mâinile pe lângă corp, palmele spre tavan.
  3. Inducerea calmului ( o faci prin formulele : Sunt calm, Sunt liniștit .)
  4. Senzația de greutate începe cu brațul drept , apoi brațul stâng și extremitățile inferioare. Trebuie să începi cu părțile cele mai îndepărtate ale organismului, urmărind fiecare mușchi. ( Brațul meu drept/stâng este greu).
  5. Senzația de căldură –Brațul meu drept se încălzește; Este cald, foarte cald. Prin perseverență, senzația de căldură poate fi extinsă la tot organismul.
  6. Liniștirea inimii. Inima mea bate calm; Pulsul meu este liniștit.
  7. Calmarea respirației –Respir calm ; Respir liniștit.
  8. Răcirea frunții –Fruntea mea este rece.

 

Vrei o comunitate yoga online? Apsa aici!

 

2005-2021| Ungureanu M.Daniel| yogaonlinero@yahoo.com