O tăcere a minţii permanentă, este o imposibilitate psihofiziologică, prin însăşi existenţa noastră fizică, prin dinamica existenţei noastre. În schimb , se poate obţine pentru diverse durate , mai mult sau mai puţin îndelungate. Tăcerea minţii , este o necesitate, o condiţie primordială pentru obţinerea unor rezultate, pentru obţinerea unui alt tip de percepţie, dincolo de simţurile obişnuite. Despre obţinerea acestei tăceri a minţii, de alungare a gândurilor, au vorbit toate religiile şi curentele mistice adevărate. Au vorbit toţi marii asceţi , de pe toate continentele, în limbile vorbite de ei şi în limbajul religios al vremii. Toţi yoghinii adevăraţi din India şi Tibet , marii maeştri din China şi celelalte ţări asiatice, maeştrii zen din Japonia, cu toţii au spus şi au cerut , putem spune , un singur mare lucru : golirea minţii, tăcerea minţii . Întradevăr, această necesitate, acest stadiu de liniştire şi îndepărtare a gândurilor, această tehnică, a fost şi este acoperită de un maldăr de cuvinte şi reguli exprimate într-un limbaj greoi şi plictisitor pentru marea majoritate a lumii. Această luptă de obţinere a tăcerii mentale, necesită o liniştire sufletească obţinută prin diverse exerciţii de concentrare mentală, de control al dinamicii mentale şi în final, de reprogramare mentală. Această liniştire sufletească, aduce ea însăşi un echilibru mental necesar succesului. Despre tăcerea minţii, vorbesc şi marii călugări şi asceţi creştini Evagrie Ponticul, Ioan Casian , Nil Ascetul şi alţii.
Evagrie Ponticul zice aşa : curăţă sufletul de patimi şi împrăştiere. Nu poţi cunoaşte pe Dumenzeu prin cugetare discursivă. Ca să-l cunoşti, e nevoie de o curăţire de toate patimile şi de toate gândurile. Ocoleşte grijile şi gândurile. Cunoaşterea lui Dumnezeu e dincolo de orice chip. Luptă-te să-ţi ţii mintea în timpul rugăciunii mută şi surdă ( prin obişnuinţă , o să fie din ce în ce mai uşor ). Rugăciunea este lepădarea gândurilor. Fericită este mintea care , în timpul rugăciunii , a dobândit starea fără formă, detaşată de orice simţ.
Ioan Casian zice : Piedica cea mai mare, sunt gândurile. Împotriva lor trebuie să lupţi.
Nil Ascetul zice : se cere o biruinţă asupra gândurilor pentru găsirea liniştii . Pentru a ajunge la liniştea minţii, se cere o luptă îndelungată şi necurmată. Dar asceza nu este un scop în sine, ci numai un mijloc. Curăţirea completă de orice formă mentală, de orice gând, pentru a putea primi pe Cel nemărginit.
Marcu Ascetul zice : pocăinţa este necesară pentru toţi, fără excepţie, şi constă în alungarea gândurilor, în rugăciunea neîntreruptă şi în purtarea cu răbdare a necazurilor. Ne trebuie o luptă îndelungată pentru a topi treptat în noi puterea acestor gânduri. Cel purtat de gânduri, e orbit de ele. Cel ce vrea să străbată marea spirituală rabdă îndelung, cugetă smerit, veghează şi se înfrânează. Trebuie să exersăm neîncetat şi să nu lenevim. Nu poate cel ce se războieşte, să biruie gândurile, fără să biruiască pricinile lor. Trebuie să ne curăţăm prin lepădarea gândurilor.
Cum obţinem tăcerea minţii ?
- Prin exersarea concentrarii mentale,
- prin rugaciunea inimii,
- cu ajutorul trezviei ,
- prin observarea gândurilor şi modificarea răspunsului vizavi de ele .