Generalităţi

Reglementarea corectă a alimentării nu numai că te apără şi vindecă de anumite boli, dar este, în acelaşi timp, şi un factor important pentru prelungirea vieţii. Alimentaţia excesivă, îndoparea, indiferent de hrană, sunt dăunătoare pentru organism. Cel mai raţional este ca stomacul sănătos să determine cantitatea alimentelor. O masură generală, valabilă pentru toţi, nu poate fi corectă, fiecare om având particularităţile sale. Un lucru se impune a fi reţinut : omul trebuie să mănânce atunci când este flămând, dar să nu-şi supraîncarce niciodată stomacul. Plăcerea de a mânca să nu devină un scop în sine. Nu există aliment care să exercite numai o acţiune binefăcătoare asupra organismului, nu există aliment fără efecte negative. Din această cauză, nu poate fi vorba în mod absolut de un aliment ideal. Problema alimentară este extrem de complicată şi personală.

Alimente recomandate

Sunt atât de multe fructe, zarzavaturi şi alte plante, încât, în faţa unei  probleme, dificultatea constă în alegere. Tratamente vechi de când lumea, au folosit  plantele medicinale, fructele şi legumele. Cei din vechime, trăind mai în natură, cunoşteau foarte bine virtuţile plantelor, utilizând fructele, zarzavaturile şi alte plante în diverse boli ,traumatisme şi în alimentaţie, consumându-le ca atare sau preparate în diverse moduri. Un tratament oarecare,  e ajutat să acţioneze  benefic, cu o alimentaţie adaptată nevoilor. E  bine ca regimul alimentar, să fie simplu, bogat în vitamine, minerale sau oligoelemente, iar plantele consumate  natural.   Legumele şi fructele crude sunt mai hrănitoare decât preparate în diverse mâncăruri obţinute prin fierbere într-o mare oală cu apă în care se  pierd  sărurile minerale şi pe care o aruncăm. Din păcate, în ziua de azi, majoritatea vegetalelor, sunt cultivate pe terenuri  deteriorate cu îngrăşăminte chimice, stropite cu fel de fel de substanţe, sunt prost cultivate, prost recoltate, prost păstrate.  Ideal, ar fi să cumperi de la ţăran, care vine cu o cantitate mică de produse.

Vitamine

Din numeroasele proprietăţi ale legumelor  sau fructelor , fac parte şi vitaminele. Acestea se găsesc, mai mult sau mai puţin în aproape toate plantele.
Dacă mănânci zilnic crudităţi, vei avea din belşug toate vitaminele. Alimentaţia modernă, compusă din conservăraie şi alte produse de sinteză,  e prea adesea lipsită de principiile vitale.
  • Vitamina A, are o importanţă imensă pentru organisme. E vitală pentru creştere, e antiinfecţioasă, contribuie la reglarea somnului şi a tensiunii arteriale. O absenţă  a ei, atrage scăderea acuităţii vizuale, o stare de oboseală, o scădere a rezistenţei organismului  la infecţii. Vitamina A, o găsim în majoritatea  plantelor şi legumelor : morcovi, usturoi, ceapă, roşii , spanac, piersici, castane, coacăze, zmeură etc.
  • Vitamina B , mai bine zis, complexul de vitamine B. Acesta e indispensabil metabolismului celular – respiraţie, nutriţie. Complexul de vitamine B,  are influenţe în :nevralgii, constipaţie, anemie, oboseală generală, diverse tulburări ale glandelor, deţine un rol major  în echilibrul nervos.  Aceste vitamine B, le găsim în : în majoritatea legumelor, în nuci, arahide, în  mai toate fructele etc. Insuficienţa vitaminei B, produce dureri de cap, ameţeli, nervozitate, stare de oboseală.
  • Vitamina C  - cu importanţă capitală pentru organism. Este tonifiantă, antiinfecţioasă, menţine rezistenţa capilarelor. Este indicată în probleme sanguine, în afecţiuni ale sistemului osos, în stările de surmenaj. Se găseşte în  toate plantele verzi proaspete. În special în varză, roşii, pătrunjel, în grepfruit, în măceş etc.
  • Vitamina D -  se găseşte în  uleiurile vegetale, în plantele proaspete, în laptele integral, în unt, în gălbenuşul de ou. Lipsa vitaminei D,   sensibilizează organismul la tuberculoză,  tulburări de creştere la copii.
  • Vitamina E -  se găseşte în cereale, in legume. Ajută în  tulburările musculare, în problemele sistemului nervos, în  arterioscleroză.
  • Vitamina F –  dintre vitamine, e cea mai necesară pielii. Lipsa ei ,  provoacă diverse  probleme : arterioscleroză, tulburări hepatice. Intervine în metabolismul colesterolului.

Săruri minerale , oligoelemente ...

Ce este un oligoelement?  - Mic  element din organism, cu rol de catalizator în unele procese biologice.  Pentru a consuma  cantităţile necesare şi a asigura echilibrul mineral şi metalic, e de ajuns să variezi hrana în crudităţi
  • Arsenic – tonic şi stimulent al poftei de mâncare, activează schimburile nutritive, înlesneşte procesul respiraţiei.
    E indicat în : oboseală generală ; afecţiuni respiratorii ; în anumite eczeme. Se găseşte: în germenele de grâu, usturoi, varză, morcov, cartof, măr .
  • Calciu : foarte important în constituirea şi sănătatrea oaselor. O alimentaţie bogată în crudităţi,  menţine echilibrul de calciu al organismului Se găseşte în : varză, morcov, ovăz, ceapă , lapte, brânzeturi.
  • Cobalt :  este un vasodilatator , antianemic. Prezenţa lui e necesară la fixarea fierului. Se găseşte în mai toate plantele.
  • Cupru -  este indispensabil  vieţii celulare şi  formării oaselor. Element  dinamic, antiviral, antiinfecţios. Se găseşte  în migdale, ceapă,grâu, spanac, cireşe, mere. Prescris în : stările infecţioase –  virotice. Fierul -  constituent primordial  al hemoglobinei. Se află în fructe : alune, migdale, în grâu, ovăz, morcov, ceapa, spanac,varză, pătrunjel.
  • Brom – sedativ  al sistemului nervos, utilizat în insomnii. Se găseşte în : măr, usturoi, morcov, varză, praz,strugure.
  • Iod -  ocrotitor vascular, hipotensor, antitoxic, depurativ. E  util în insuficienţă tiroidiană, afecţiuni pulmonare. Se găseşte în : usturoi, ceapă, varză, struguri, roşie.
  • Magneziu -  tonic general, echilibrant  psihic, factor de creştere, drenor  hepatic. Se găseşte în : spanac, cartofi, sfeclă roşie, grâu, porumb şi în mai toate fructele.
  • Mangan -  reglator  glandular, accelerează arderile. Se găseşte în : varză, morcov, ceapă, cartof, păpădie. Este indicat în : alergii.
  • Nichel – indicat în  diabet. Se găseşte în : varză, spanac,roşie, ceapă, struguri.
  • Fosfor – Element important al energiei nervoase. Este indicat în : astenie fizică şi intelectuală, afecţiuni  osoase,afecţiuni  cardiace. Se găseşte în : cereale, în legume : morcov, ceapă, praz, rosie, în struguri.
  • Potasiu -  element tonic, stimulent  intestinal. Indicat în oboseala, obezitate, afecţiuni pulmonare. Se găseşte în : varză, praz, alune, grâu, cartofi, struguri, banane.
  • Siliciu – important  în sistemele : osos, vascular nervos şi respirator. E un antitoxic , folosit în hipertensiuni, demineralizări. Se găseşte în : usturoi,  în pieliţa fructelor,  în cereale.
  • Zinc -  cu rol în formarea  globulelor sanguine,  în funcţiuonarea pancreasului. Se găseşte în : sfecla roşie, piersică, portocală, grâu.

Alimente nepermise

  • untura; seul; măruntaiele; conservele; carnea friptă în grăsime.
  • sosurile; rântaşurile; alimentele condimentate.
  • cafeaua şi băuturile tari.
  • dulciurile.
  • Nu uita !

  • Hrana omului depinde de vârsta lui, de profesie, de fizicul lui.
  • Înţeleapta recomandare de a te scula de la masă cu senzaţia că ai mai putea mânca, aduce mult folos celor ce o aplică.

       

      Vrei o comunitate yoga online? Apasa aici!

    2005-2021| Ungureanu M.Daniel| yogaonlinero@yahoo.com